Manevre

Efleurajul

Efleurajul sau netezirea este o manevră de introducere, cu care incepe orice şedinţă de masaj, dar poate fi alternată cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, şi constituie manevra de incheiere in majoritatea situaţiilor. Efleurajul constă in alunecarea uşoară a mainilor masorului pe suprafaţa corpului, realizandu-se o netezire a tegumentelor, şi care se execută, intotdeauna, in sens centripet, adică de la extremitatea distală către extremitatea proximală a segmentului care este masat.

Tehnica aplicării netezirilor prezintă mai multe modalităţi:

Efleurajul se poate efectua cu ambele maini deodată sau folosindu-se alternativ, una după alta. Netezirea se face in mod obişnuit in linie dreaptă, in axa longitudinală a membrelor, de-a lungul grupelor de muşchi in funcţie de structura anatomică a regiunii. De obicei se efectuează segmentar, pe zone anatomice delimitate (ex. antebraţ, braţ, gambă, coapsă), dar poate fi executată şi pe toată lungimea membrelor superioare sau inferioare, cand timpul nu ne permite să o aplicăm.

Sensul direcţiei efleurajului depinde de topografia circulaţiei venoase şi limfatice sau grupelor musculare din zona masată. La membre, sensul netezirilor, aşa cum s-a mai spus, se face de la extremitate in sus, la nivelul trunchiului se urmăreşte sensul de intoarcere a circulaţiei venoase către inimă, la ceafă şi gat sensul manevrei este de la cap spre umăr şi omoplaţi.

Netezirea este considerată ca o manevră specifică pentru suprafaţa corpului, acţionand in special asupra pielii, ţesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici şi vaselor venoase şi limfatice. Ea are o acţiune calmantă, micşorand fenomenele dureroase, de contractură musculară, de tensiune psihică, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive, realizand, totodată, şi condiţiile de adaptare mai bună la alte manevre fundamentale mai puternice.

Un alt efect important al efleurajului este imbunătăţirea circulaţiei de intoarcere venoasă şi limfatică, ce rezultă din acţiunea mecanică a procedurii, care facilitează hemodinamica, dar şi acţiunea reflexă ce produce vasodilataţie activă prin mecanisme vasomotorii nervoase şi umorale. Se imbunătăţesc condiţiile trofice ale pielii, prin activarea schimburilor metabolice, se favorizează indepărtarea lichidelor din spaţiile intracelulare, efecte foarte utile in tratamentul edemelor reziduale după traumatismele aparatului locomotor. Hiperemia activă, după netezire, imbunătăţeşte aportul de oxigen, glucoză şi fosfaţi macroergici şi in acelaşi timp favorizează eliminarea cataboliţilor din musculatură, de la suprafaţă, asigurand condiţii funcţionale normale pentru grupele musculare respective.

Netezirea menţine supleţea şi elasticitatea pielii prin impiedicarea procesului de mineralizare a fibrelor elastice, fenomen ce apare la persoane mai in varstă, şi scurtează timpul de reinnoire a epidermului prin accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale acestuia.

Fricţiunea

Manevră fundamentală de masaj, fricţiunea constă in apăsarea şi deplasarea tegumentelor şi ţesuturilor conjunctive subcutanate pe planurile profunde, in limita elasticităţii lor. Din punct de vedere tehnic, această manevră se poate executa in mai multe modalităţi:


Degetele sau mainile se aplică pe tegumente avand un unghi intre 30-700, in funcţie de forţa pe care dorim să o impunem manevrelor (cu cat unghiul este mai mare, cu atat forţa de pătrundere este mai mare). Sensul fricţiunii poate fi linear sau circular Fricţiunea in sens linear este adecvată zonelor sărace in ţesuturi moi şi mai puţin suple (articulaţiile şi regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioară a braţelor). Intensitatea manevrelor trebuie să fie adaptată sensibilităţii tegumentelor şi ţesuturilor moi subcutanate, pentru evitarea apariţiei senzaţiilor dureroase.

Această manevră de masaj se adresează, in special, ţesuturilor moi subcutanate şi straturilor musculare de suprafaţă (muşchii pieloşi ai feţei). Fricţiunea creşte procesul de mobilizare a ţesutului adipos din hipoderm, prin influenţarea favorabilă a factorilor lipolitici, producand o scădere cantitativă a straturilor de grăsime. Alături de netezire, fricţiunea contribuie la menţinerea supleţii şi elasticităţii tegumentelor prin prevenirea depunerii sărurilor de calciu in fibrele elastice, la persoanele de varsta a 3-a. Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare şi cicatrizare, prin imbunătăţirea condiţiilor trofice locale, mai ales la persoanele in varstă cand aceste procese sunt incetinite. Fricţiunea imbunătăţeşte permeabilitatea cutanată pentru diverse medicamente, sub formă de unguente, in aplicaţiile locale pe piele. Această procedură este utilă acolo unde există procese aderenţiale după traumatisme, hematoame organizate sau inflamaţii locale, mărind elasticitatea tisulară, dar este contraindicată in procesele inflamatorii şi hemoragice acute. Fricţiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamină, acetilcolină, bradikinină, favorizeazand circulaţia locală şi resorbţia edemelor după traumatisme. Ea produce, de asemenea, afecte analgezice locale, prin micşorarea sensibilităţii terminaţiilor nervoase şi scăderea tensiunii nervoase, cand este executată intr-un ritm lent şi prelungit.[SUS]

Frămantarea



Denumită şi petrisaj, frămantarea este o manevră fundamentală de masaj, care are efecte stimulante puternice. Aplicarea ei se poate face după mai multe modalităţi tehnice:
Frămantarea este o manevră de masaj care se adresează ţesuturilor situate in profunzime şi mai ales musculaturii. Este un masaj de stimulare a musculaturii prin excitarea proprioceptorilor de la nivelul muşchilor şi tendoanelor, imbunătăţind excitabilitatea şi contractilitatea muşchilor. Menţine in condiţii normale elasticitatea muşchilor şi favorizează in acest mod profilaxia leziunilor musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanţă. In acelaşi timp, prin activarea circulaţiei in vasele sanguine şi limfatice se imbunătăţesc schimburile nutritive (aport de oxigen, glucoză, adenozintifostat) şi favorizează eliminarea cataboliţilor rezultaţi din activitatea musculară. Este o procedură frecvent utilizată in masajul la sportivi, atat pentru refacerea după antrenamente sau competiţii, cat şi in pregătire. De asemenea, este una din tehnicile recomandate pentru recuperarea hipotrofiilor musculare datorită inactivătăţii şi care răman după traumatismele aparatului locomotor.[SUS]

Tapotamentul (baterea)



Tapotamentul sau baterea este o manevră fundamentală ce constă in aplicarea pe tegumente a unor serii de loviri scurte şi ritmice reprezintand unul din cele mai intense procedee de masaj. Din punct de vedere tehnic, ea se poate executa după mai multe modalităţi:
Se obţine un efect predominant excitant, prin acţiunea asupra receptorilor de la nivelul pielii şi a ţesuturilor subcutanate conjunctive, şi o activare a circulaţiei cu hiperemie şi creşterea temperaturii locale. Baterea provoacă, de asemenea, o creştere a excitabilităţii neuromotorii, prin stimularea proprioceptorilor de la nivelul muşchilor şi tendoanelor, ceea ce duce la o creştere a tonusului muscular. Procedura favorizează factorii lipolitici şi mobilzarea adipocitelor din ţesuturile subtegumentare, micşorandu-se in acest fel volumul stratuli adipos. Aceste efecte ale procedeului sporesc utilitatea tapotamentului in hipotoniile şi hipotrofiile musculare prin inactivitate.

Tapotamentul se foloseşte şi ca manevră de masaj in pregătirea sportivilor intre probe sau in pauza dintre reprize. Această manevră se foloseşte in afecţiunile aparatului locomotor unde sunt prezente dureri sau contracturi musculare.[SUS]

Vibraþiile



Vibraþiile reprezintã o manevrã de masaj care constã in executarea unor miºcãri oscilatorii pe o regiune mai restransã, producand o deplasare foarte micã a tegumentelor ºi a þesuturilor subcutanate. Din punct de vedere tehnic, ele se efectueazã din articulaþiile pumnului, cotului sau umãrului, prin aplicarea pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor maini. Vibraþiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce miºcãri oscilatorii ºi presiuni uniforme, nu pot fi aplicate un timp prea indelungat, deoarece sunt dificil de executat ºi obosesc mana masorului. Avantajul constã in faptul cã mana masorului este moale, caldã ºi se muleazã mai bine pe suprafaþa tratatã, ceea ce o face mai agreabilã pentru pacient, in comparaþie cu manevrele mecanice. Acþiunea vibraþiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai prelungite, au un efect calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor ºi þesuturilor subcutanate, produc o senzaþie de incãlzire ºi relaxare muscularã. Vibraþiile cu oscilaþii mai mari, mai profunde, mai puternice produc o activare a circulaþiei sanguine in zona masatã, cu efecte descongestionante. Vibraþiile sunt procedee indicate in hipertoniile musculare, in contracturile musculare ce apar in spasmofilie, in artrozele cervicale ºi lombare, precum ºi in combaterea oboselii musculare dupã efort, la sportivi. in afara manevrelor fundamentale de masaj, mai existã o serie de manevre secundare sau ajutãtoare care pot fi utilizate pe langã primele.[SUS]

Cernutul ºi rulatul



Cernutul ºi rulatul sunt manevre de masaj ce pot fi aplicate numai pe anumite pãrþi ale corpului, care au formã cilindricã (membrele superioare ºi inferioare). Cernutul se executã cu ambele maini aºezate pe pãrþile laterale ale segementului membrului, cu degetele indoite, imprimandu-se pãrþilor moi miºcãri laterale similare cernutului prin sitã. Rulatul se face cu ambele maini plasate lateral, de o parte ºi de alta a segmentului membrului, cu degetele intinse, realizandu-se o rulare, a þesuturilor moi, in ambele sensuri, de jur imprejurul regiunii masate. Aceste procedee se adreseazã in special musculaturii membrelor, avand efecte de relaxare muscularã, de descongestionare localã ºi de imbunãtãþire a supleþii þesuturilor. Datoritã faptului cã se pot executa destul de uºor, sunt folosite, indeosebi de sportivi, in automasajul membrelor.[SUS]

Presiunile



Presiunile constau in apãsãri pe unele zone ale corpului ºi se aplicã la sfarºitul ºedinþelor de masaj parþial. Ele se efectueazã cu palmele (pentru regiunea spatelui acestea se aplicã de o parte ºi de alta a coloanei vertebrale, pacientul fiind culcat in decubit ventral - cu faþa in jos, cu membrele superioare in extensie, astfel masorul exercitand presiunile cu mai puþin efort, folosindu-ºi greutatea trunchiului in executarea apãsãrilor asupra zonei de masat). Procedeul trebuie fãcut cu atenþie, fãrã variaþii bruºte de intensitate, evintandu-se provocarea senzaþiei de disconfort. in cazul in care apar senzaþii dureroase in zona de aplicare, manevra se intrerupe. Presiunile sunt contraindicate la bãtrani ºi copii deoarece existã riscul producerii de acceidente osoase (fisuri). Presiunile se pot face pe anumite zone de periost, cu o intensitate medie, cu efecte asupra circulaþiei din zona masatã, care dupã o fazã de ischemie trece intr-o fazã de hiperemie, precum ºi efecte asupra ramificaþiilor nervoase cu realizarea scãderii sensibilitãþii.[SUS]

Tracțiunile și tensiunile

Tracțiunile și tensiunile se adreseazã, in special, articulaþiilor ºi þesuturilor periarticulare. Tracþiunea se face cu ambele maini, folosind o prizã deasupra articulaþiei ºi una dedesubtul acesteia, trãgand in sensul axei longitudinale a segmentului unde se aflã articulaþia. Manevra are ca obiectiv realizarea unei intinderi in limitele fiziologice ale diferitelor componente atat ale articulaþiei, cat ºi a elementelor periarticulare, imbunãtãþindu-se mobilitatea articularã. Tracþiunea se foloseºte mai ales pentru articulaþiile degetelor. Pentru membre, manevrele se fac din poziþia culcat pe spate. La nivelul coloanei cervicale, tracþiunea se face din poziþia ºezand sau stand, folosind priza pe frunte ºi pe ceafã, trãgand capul in sus. Pentru trunchi, manevra se efectueazã tot ºezan sau stand, cu apucarea subiectului peste braþe ºi tragerea lui in sus, vertical.


 

 

Un site creat de Halus D. Cristian Ştefan PFA